Rezultatele dezamăgitoare obținute de Viitorul în acest play-off par să-l fi detereminat pe Gheorghe Hagi să renunțe la banca tehnică a echipei sale, cel puțin până la finalul sezonului.
Deși nu a făcut niciun anunț oficial în acest sens, decizia a fost confirmată de foaia de joc a meciului Viitorul – Pandurii, unde antrenor princpial al gazdelor a fost trecut Cătălin Anghel.
În vârstă de 41 de ani, Cătălin Anghel (foto mic) a fost antrenor principal la Viitorul în perioada 2009-2013, iar în prezent era secundul lui Hagi la echipa constănțeană.
„Sunt discuții avansate cu alte echipe, oferte interesante!”
Decizia lui Hagi a fost confirmată ulterior și de directorul general al Viitorului, Cristian Bivolaru. Acesta care a dezvăluit că Hagi are cel puțin două oferte foarte tentante și e posibil să le dea curs la finalul sezonului. Acesta a declarat că patronul Viitorului negociază cu rușii de la Rubin Kazan, care l-au dorit și în trecut și mai are o ofertă „foarte interesantă” din Turcia.
„Gică (n.r. Hagi) a decis ca pentru ultimele patru ale sezonului să stea în tribună și să urmărească echipa de sus, să vadă cu mai puțină presiune și stres cum e așezată echipa și ce randament dau jucătorii. Atunci va decide cine merită să mai rămâne și cine va urma un alt drum.
Există oferte extrem de interesante pentru Gheorghe Hagi, care nu s-au încheiat. Urmează ca el să ia o decizie în cel mai scurt timp, pentru că se apropie de final sezonul. El nu va pleca oricum niciodată fără să lase lucrurile în ordine la echipă și la Academie.
Sunt discuții avansate cu alte echipe, dar el își dorește ca în momentul în care va lua o decizie toate celelalte lucruri să fie puse la punct.
Eu știu că a fost dorit foarte clar din Rusia, iar oferta de la Rubin Kazan a rămas în picioare. Are și Turcia o ofertă foarte interesantă și nu e ușor să ia o decizie. Aspectul financiar e ultimul la care se gândește„, a declarat Cristian Bivolaru la Dolce Sport.
Hagi: „Trebuie să privim realitatea în față!”
„Voi sta sus și în următoarele meciuri, pentru că trebuie să facem o analiză importantă. Am ajuns într-o situație rușinoasă și e greu atunci când își pierzi încrederea. E greu să mai joace fotbalul de până acum. Este o realitate și trebuie să o privim în față așa cum e, să formăm o echipă pentru sezonul viitor. Din păcate nouă ne-a „înghețat” piciorul și e greu să joci așa. Gândim un proiect pentru anul viitor.
Nu e treaba voastră (n.r. către jurnaliști, după ce a fost întrebat daca negociază cu alte echipe) Vom vedea ce se va întâmpla în viitor. Niciodată nu știm ce se va întâmpla.
Vom vedea dacă voi fi aici și din vară, nu știu. Eu stau sus acum, mă uit. Eu vreau jucători responsabili„, a declarat Gheorghe Hagi imediat după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER